Am ales sa fiu nimeni. Memoriile unui tenismen – Sever Dron

Am ales sa fiu nimeni. Memoriile unui tenismen - Sever Dron

Am ales sa fiu nimeni. Memoriile unui tenismen – Sever Dron:

„Pe Ucu Dron îl ştiu de-o viaţă! Aveam 12 ani când am apărut la clubul «Dinamo», iar Sever era deja campion la seniori. Noi, toţi copiii, îl admiram şi voiam să ajungem ca el. A fost un dârz coechipier în Cupa Davis alături de Ion Ţiriac, Ilie Năstase şi Petre Mărmureanu. Mai târziu ne-am reîntâlnit în Franţa, iar soarta a hotărât să-mi fie antrenor o perioadă. S-a dovedit un coach dedicat şi un excelent psiholog. Sever Dron este un mare povestitor, care deţine arta de a transforma faptul semnificativ al vieţii în epică fascinantă. Din toate aceste motive, memoriile sale reprezintă saga unui personaj care s-a luat la trântă cu viaţa şi a câştigat." — Virginia Ruzici, campioană de simplu la Roland Garros

„L-am cunoscut pe Sever Dron când eram junior şi mă găseam în competiţie cu puştii antrenaţi de el. Orice aş face, nu mi-l pot imagina altfel decât pe un teren de tenis. Mi-l amintesc mai întâi ca jucător, unul foarte tehnic, apoi ca antrenor, mai ales lângă Henri Leconte sau Julie Halard, luând note, dând sfaturi, permanent cu un surâs atrăgător şi plin de optimism. Sever este un om care s-a născut pentru tenis şi care trăieşte pentru acest sport." — Guy Forget, fost număr patru mondial.

„Cu Mărmureanu şi cu Dron am lucrat sute de ore, mai ales în preajma meciurilor. Și e tare chinuitor pentru un sparring-partner să servească de o sută de ori într-un singur colţ, pentru a «lucra» returul în forţă al lui Năstase sau Ţiriac. Și e la fel de chinuitor să execuţi o sută de cross-uri sau o sută de long-line-uri, pentru a provoca un atac neaşteptat sau un stop eficace. Dron şi Mărmureanu au fost întotdeauna coechipieri devotaţi şi nu rezerve care privesc meciul din tribună." — Ion Ţiriac, de trei ori finalist în Cupa Davis

Sever Dron a fost component al „echipei de aur" a tenisului românesc, alături de Ilie Năstase, Ion Ţiriac şi Petre Mărmureanu, în perioada 1968–1972. A fost prezent în Challenge Round-ul Cupei Davis din 1969, pierdut la Cleveland contra echipei americane. În 1972 a cerut azil politic în Franţa. A devenit un antrenor renumit în Hexagon, lucrând cu mari campioni precum Guillermo Vilas, Henri Leconte, Virginia Ruzici şi Julie Halard. A inventat şi omologat metoda de antrenament şi formare în tenis care-i poartă numele, iar una dintre ideile de bază ale acesteia este „sendvişul pozitiv", element preluat de mari antrenori din întreaga lume. În prezent, Sever Dron locuieşte la Paris, Bucureşti şi Sao Paolo, este director tehnic al Federaţiei Române de Tenis şi director de program în cadrul Academiei „Sever Dron-Tenis 2000" din Bucureşti.
Verifică prețul titlului Am ales sa fiu nimeni. Memoriile unui tenismen – Sever Dron pe libris.ro!

Alte cărți

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*